Dosar finalizat in 3367 zile de la inceperea urmaririi penale

Dosarul "Spaga in numele fiului" - Paul Pacuraru


Un troc pe banii statului (o numire preferentiala intr-un post public in schimbul obtinerii unor contracte cu statul pentru firma fiului sau, dupa cum sustin procurorii) i-au adus fostului ministru Paul Pacuraru un proces pentru luare de mita. In dosar este judecat si actualul deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, ales din partea PNL, ca mituitor.

In 24 septembrie 2007, procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, i-a solicitat presedintelui Romaniei sa ceara inceperea urmaririi penale impotriva lui Paul Pacuraru, pe atunci ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse din partea Partidului National Liberal in Guvernul Tariceanu, sub acuzatia de luare de mita.

In 10 martie 2008, Curtea Constitutionala a stabilit ca Ministerul Public este obligat sa ceara Parlamentului avizul pentru cercetarea ministrilor sau fostilor ministri, care au calitatea de parlamentar. Astfel, in 18 aprilie 2008, DNA a cerut avizul Senatului pentru inceperea urmariii penale impotriva lui Pacuraru. Avizul a fost primit in 26 august 2008, iar o luna mai tarziu, pe 23 septembrie, Paul Pacuraru a fost suspendat din functia de ministru.

Dosarul lui Pacuraru a fost trimis in instanta pe 23 decembrie 2008, sub aceeasi acuzatie (luare de mita), mituitorul fiind un alt politician celebru, Dan Ilie Morega. Potrivit rechizitoriului, „la data de 3 iunie 2007, Morega i-a promis lui Paul Pacuraru, ca il va sprijini pe fiul sau sa obtina contracte de achizitie publica in domeniul formarii profesionale la societatile comerciale Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni si Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (unde Morega era membru in AGA), in conditiile in care ministrul va numi in functia de inspector sef la Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj persoana indicata de Morega”.

La acea data, fiul ministrului, Mihnea Pacuraru, depusese doua oferte la licitatiile organizate de Complexul Energetic Turceni si de SNLO, iar dupa ce persoana indicata de Morega (George Romanescu) a fost numit in functie la ITM Gorj, in august 2007, el a depus o oferta si la o licitatie organizata de Complexul Energetic Rovinari. El ar fi castigat licitatiile de la SNLO si Turceni.

Alti inculpati in dosar: Dan Ilie Morega (actual deputat ales din partea PNL, in iunie 2010 si-a dat demisia din partid, fost prefect si subprefect de Gorj, fost membru in Adunarea Generala a Actionarilor la Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni si Societatea Nationala a Lignitului Oltenia) - dare de mita.

Pozitia acuzatului: "Vina mea a fost ca nu am ripostat din motive de politete, adica nu am ripostat vehement sa spun nu. Fiindca nu m-am repezit cu pumnii in capul persoanei, atunci când mi-a spus ca fiul meu poate sa il viziteze. La mine luarea de mita, o acuzatie foarte grava, nu este un proces sau o cauza directa, ci conexa, nu e reala, ci virtuala, nu e acceptata, ci tacita si nu are niciun leu dedesubt."

Sentinte:

- 3 mai 2011 - ICCJ a decis achitarea celor inculpati; cel mai probabil, DNA va ataca decizia

- 19 decembrie 2011 - recursul DNA a fost respins; cei doi au fost achitati definitiv

DATA INCEPERII URMARII PENALE
24 SEPTEMBRIE 2008
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
23 DECEMBRIE 2008
DATA PRESCRIERII FAPTEI

NUME: Paul Pacuraru

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse

INSTANTE:

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 17 februarie 2009
Ambii inculpati au solicitat un nou termen, pretextand ca nu au avut timp sa-si angajeze avocati.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 25 martie 2009
Procesul s-a amanat din nou, dupa ce ambii inculpati au solicitat timp pentru pregatirea apararii.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 22 aprilie 2009
O noua amanare din motive procedurale.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Proces suspendat

TERMEN: 20 mai 2009
Avocatii lui Pacuraru si Morega au invocat exceptia de neconstitutionalitate a ordonantei guvernamentale de urgenta prin care s-a infiintat DNA. Instanta a decis suspendarea procesului si trimiterea exceptiei la Curtea Constitutionala, spre solutionare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 21 ianuarie 2010
Dupa respingerea exceptiei invocate de avocati, dosarul s-a intors la instanta suprema. Ela fost, insa, amanat din motive procedurale - completul caruia i-a fost repartizat nu era acelasi cu cel care il judecase pana la suspendare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Se invoca lipsa de competenta a procurorilor

TERMEN: 24 februarie 2010
Aparatorii inculpatuilor au invocat o noua exceptie in dosar, cea a competentei procuroprilor care au efectuat ancheta penala. Judecatorii au decis ca acestia au fost competenti si au decis continuarea procesului cu un nou termen, peste aproximativ o luna.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Inculpatii, audiati de procurori

TERMEN: 31 martie 2010
Fostul ministru si actualul deputat au raspuns intrebarilor judecatorilor, respingand toate acuzatiile ce le-au fost aduse.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Cinci martori, audiati de judecatori

TERMEN: 28 aprilie 2010
Cinci martori din Gorj (fosti sefi ai CE Rovinari, SNLO, fosti deputati, dar si fostul sef al ITM Gorj numit in functie de Pacuraru) au fost chestionati de judecatorii de la instanta suprema.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Noi audieri

TERMEN: 28 mai 2010
Alti martori au fost audiati in dosar.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 29 iunie 2010
Dosarul se amana pentru luna septembrie

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 24 septembrie 2010
Amanare din motive procedurale.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 19 octombrie 2010
Amanare din motive procedurale

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 23 noiembrie 2010
O noua amanare din motive de procedura.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - O noua amanare

TERMEN: 31 ianuarie 2011
Judecata mai are pana la final. Instanta a decis o noua amanare, din motive procedurale.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 25 februarie 2011
Amanare din motive procedurale.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Din nou amanare

TERMEN: 28 martie 2011
Procesul se prelungeste cu inca trei saptamani, din motive procedurale.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Dosarul ramane in pronuntare

TERMEN: 19 aprilie 2011
Sentina in acest caz urmeaza sa se dea pe 3 mai 2011.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Prima sentinta

TERMEN: 3 mai 2011
Cei doi inculpati au fost achitati. DNA va face, cel mai probabil, recurs.

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 21 noiembrie 2011
Primul termen al recursului aduce si prima amanare

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Amanare

TERMEN: 12 decembrie 2011
O noua amanare din motive procedurale

Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sentinta finala

TERMEN: 19 decembrie 2011
Recursul DNA a fost respin,; cei doi inculpati au fost achitati definitiv

13106 vizualizări


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer
Proiect finantat de Uniunea Europeana
Proiectul "Implicare si simplificare. Instrumente online in sprijinul luptei anticoruptiei" este finantat de Uniunea Europeana prin Programul Facilitatea de Tranzitie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societatii civile in lupta impotriva coruptiei.

Aceasta sectiune nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Comisiei Europene. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Pentru eventuale informatii si sesizari legate de proiectele PHARE contactati: cfcu.phare@mfinante.ro

Pentru informatii despre celelalte programe finantate de Uniunea Europeana in Romania, cat si pentru informatii detaliate privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene in Romania.
Dosare inchise cu sentinte definitive
Sesizarea ta aici

Ai cunostinta de un act de coruptie? Ne poti trimite aici informatii despre acesta, precum si fisiere audio, video sau documente legate de caz.


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri